Casa domneasca a lui Matei Basarab

Mănăstirea Brebu, construcţie începută în 1650, de domnitorul Matei Basarab şi terminată în 1690, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, reprezinta una dintre cele mai importante realizări arhitectonice ale domniei lui Matei Basarab si a artei românesti a secolului al XVII-lea.

De departe, complexul arhitectural, căruia localnicii îi spun şi acum cu îndreptăţită mândrie „curtea domnească“, zâmbeşte impunător. Turnul de la intrare, înalt de 27 de metri, străjuieşte împrejurimile. Zidurile groase, cât statul unui voinic puternic, înalte de şase metri, întărite cu picioare de rezistenţă, prevăzute cu metereze de tragere, împrejmuiesc precum un brâu casa domnească şi biserica.

După cum îşi amintesc bătrânii satului, savantul Nicolae Iorga venea aici cu mare drag. Îi plăcea să scormonească pe malurile pârâului Valea Rea după pietre de diferite forme, dar şi după unelte aparţinând perioadei neoliti­cului, din care s-au găsit destule pe aici. Scruta uneori orizonturile şi se gândea la trecut. Într-o astfel de ipostază, Iorga a făcut o altă însemnare referitoare la aceste locuri: „În Brebu este o fântână care se numeşte Istorie. A săpat-o Basarab, cu poruncă de la Burebista, ca să se adape din ea viitorimea.“

Tot Iorga a căutat, aşa cum a făcut şi în alte colţuri de ţară, să înţeleagă de la ce anume vine numele comunei Brebu. Sunt astfel, mai multe supoziţii: fie florile multicolore care cresc pe malul apelor şi se numesc Brebenei au dat numele localităţii, fie animalele roză­toare numite Brebi, un fel de castori, care au existat până de curând prin zonă au pus numele comunei. Mai există şi o a treia ipoteză. O legendă cărtu­rărească spune că, într-o zi, puştile şi tunurile de pe creneluri vărsau cu obidă foc prin gurile lor hâde. Matei Basarab, care privea de alături, a fost impresionat şi ar fi rostit: „Bre-bre!“ Oştenii au reţinut formularea aceasta şi au dat-o ca nume locului.

Dar parcă de niciunul nu-şi amintesc azi bătrânii ca de Ştefan Luchian, pictorul care a inclus numele localităţii în multe dintre operele sale. Poate pentru că povestea lui a smuls lacrimi celor care o ascultau, a impresionat mereu alte şi alte generaţii, a stârnit admiraţia ca nimeni alta, dar despre ea puţin mai încolo. „Casa lui moş Gheorghe“, „Bâlci la Brebu“, „Fântână la Brebu“ sunt numai câteva dintre picturile care au dus renumele localităţii departe. Găzduit mai totdeauna la mănăstire, Luchian ieşea dimineaţa în curte şi privea cu nesaţ casa domnească, iarba verde, fântâna, florile. Când cineva îl întreba ce face, aparent pierdut în reverii, se spune că Luchian răspundea: „M-am închis în lumină.“ Lua oala cu lapte proaspăt muls şi rămânea pe mai departe scrutând parcă trecutul. Apoi se apuca de pictat.

În legătură cu curtea domnească de la Brebu au ajuns până azi mai multe legende. Unele sunt mai credibile, altele mai puţin. Cert este că Matei Basarab, un adept al politicii autoritare, a căutat, odată ajuns la tronul Ţării Româneşti, să se apropie de aliaţii săi din Nord, Gheorghe Racozzi I şi II, cu care avea tratate de alianţă. A plecat de la Târgovişte cu gând să găsească undeva un loc ca să-şi ridice mănăstire. Deşi puţini ştiu, Matei Basarab a fost primul dintre domnii români care a ctitorit biserici şi mănăstiri, depăşindu-l chiar şi pe Ştefan cel Mare, care a ctitorit 39 de lăcaşuri de cult, faţă de 42 ale lui Basarab. Şi cum mergea el, Basarab, călare ca să caute loc de rugăciune, a ajuns la Podul Cheii, un sătuc ce aparţinea de Brebu.

Platoul liniştit i-a plăcut şi a hotărât descă­lecarea. S-a apucat apoi să înalţe Curtea domnească şi mănăstirea de la Brebu, împreună cu doamna Elina, soţia sa, în anul 1650, la 27 iunie. Cetăţuia s-a înălţat cu greu. În 1960, limbi de foc apărute din senin au cuprins fără putinţă de stopare întreaga curte domnească.

Unii zic că blestemul moşnenilor, pe care Basarab i-a deposedat de pământ, a lovit peste ani, aşa cum fusese profeţit. La terminarea domniei lui Basarab, Curtea domnească a rămas neisprăvită. Când pe tron s-a urcat Constantin Brâncoveanu, a venit în mod expres la Brebu. El a dat grabnic două porunci, prin care scuteşte 12  oameni din Brebu şi 40 din Bertea de orice fel de bir, ca să poată continua lucrările la mănăstire. Se spune că legătura între Târgovişte şi Curtea domnească de la Brebu s-ar fi făcut prin tunele subterane, ştiute doar de oamenii de încredere ai domnitorilor.

Prin ele se strecura familia domnească, în caz de mare primejdie. Din păcate, astăzi există numai supoziţii în acest sens. Se bănuieşte că tunelul ar porni din beciurile casei domneşti, dar nimeni nu ştie pe unde s-ar afla.

sursa:internet

<< inapoi

2014 - S&S Consultanta si Servicii SRL | concept PinBud International SRL

Pensiune Cornu